Atributii
În conformitate cu prevederile Legii 188/2000 (republicată), membrii Camerei Executorilor Judecătoreşti au următoarele atribuţii:
- Punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii;
- Notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare;
- Comunicarea actelor de procedură;
- Recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe;
- Aplicarea măsurilor asiguratorii dispuse de instanţa judecătorească;
- Constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă;
- Întocmirea proceselor verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă;
- Întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz;
- Executări directe:
- Evacuări;
- Încredinţarea minorului sau stabilirea domiciliului minorului;
- Vizitarea minorului;
- Puneri în posesie, grantuiri, servituţi, predări de bunuri etc.;
- Executari indirecte:
- Urmărirea mobiliară a creanţelor;
- Urmărirea imobiliară a creanţelor;
- Popriri;
- Protestul de neplată la cambie, bilet la ordin;
- Constatarea unor situaţii de fapt şi inventarierea unor bunuri (art. 239 din Codul de procedură civilă);
- Procese verbale de ofertă reală;
- Confiscări;
- Consultaţii în legătură cu constituirea actelor execuţionale;
- Orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţă;